Camelia Burghele și-a creat, de-a lungul ultimilor 20 de ani de cercetări și mai bine de 15 volume, o reputație solidă de etnograf de teren, cunoscând mai bine decât oricine satele sălăjene, cu țăranii lor adevărați. Dinamica acestor sate, între tradițional și post-tradițional, este analizată cu instrumentele antropologiei culturale, cu focusare pe recuperarea patrimonială. Așa se face că ultimul său volum, „Șapte povești din Țara Silvaniei”, gândit în continuarea celuilalt, „Șapte zile în Țara Silvaniei” (apărut tot la Editura „Caiete Silvane”), se sprijină pe poveștile fabuloase auzite de la bătrânii cu care a stat de vorbă, pentru a deschide apetitul cititorilor pentru o „preumblare” în lumea tradițiilor, obiceiurilor și înțelepciunii populare sau chiar pe ulițele satelor sălăjene. Poveștile despre case și oameni, zestre, habă, danț și haine de sărbătoare, despre bucătăria bunicilor, dar și despre strigoi sau deochi și descântece de boală, dincolo de savoarea zicerii lor în grai local, conturează o imagine a unui sat sălăjean așezat, bine rânduit, în care lucrurile de valoare erau cele care dădeau rost vieții.