„Iubirea supremă şi reciprocă dintre Dumnezeu şi Creaţia Sa, aşa cum este materializată în cărţile poetului Alexandru Lazăr – rod al harurilor primite şi înmulţite prin destoinicie, aduce mărturie despre individualitatea plenitudinară care va fi proiectată pe ecranul memoriei colective, atâta vreme cât va dăinui superba limbă maternă a locuitorilor din ţinuturile ţesute pe o plasă de râuri, pâraie, câmpii şi coline din jurul munţilor arcuiţi ai Carpaţilor”, Viorel Gh. Tăutan.