Monografia satului Traniş

Views: 180

15,00 lei

ISBN 978-606-914-219-6 (epub)
ISBN 978-606-914-220-2 (pdf)

În colecţia „Monografii” a Editurii „Caiete Silvane”, a apărut, cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi al Consiliului Județean Sălaj, cartea „Monografia satului Traniş”, scrisă de Aurel Medve. Prefața volumului este semnată de dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare iar postfața de drd. Daniel Stejeran, managerul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Ţara Silvaniei”. Volumul a fost lansat în 21 august 2022 cu prilejul acţiunii „Întâlnirea cu fiii satului Traniş”, dedicată împlinirii a 275 de ani de la atestarea şcolii şi a 110 ani de la edificarea bisericii de zid.

Categorie:

Descriere

„Această monografie a Tranişului s-a dorit a fi o carte despre oamenii care au trăit în vremuri apuse, despre satul cu rânduieli simple şi oameni harnici, agricultori pricepuţi, dornici să-şi trimită pruncii la şcoli mai înalte, o icoană în care urmaşii trănişenilor să-şi regăsească obârşia, moşii şi strămoşii sau o grădină imaginară cu cărări pe care să păşească cu luare-aminte spre obârşii. Am scris cu drag despre satul Traniş, un sat liniştit la marginea de răsărit a Ţării Silvaniei, pe Valea Someşului, despre trănişenii care s-au afirmat în diverse profesii, dar şi despre oamenii simpli care au trudit pe ogoarele din hotarul satului. Mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut bine nu mai sunt, s-au dus în veşnicie, dar mi-i amintesc prin ceea ce au făcut. Casa părintească este amintirea cea mai frumoasă când încă este locuită şi amintirea cea mai dureroasă când nu-i mai găseşti acolo pe cei care ţi-au dat viaţă. Pentru mine a fost o mare bucurie să reconstitui prin imagini, să reînviu prin cuvinte, să recuperez lumea de demult a Tranişului, în care să se regăsească cei care au văzut aici pentru prima dată lumina zilei, cu toţi acei făptuitori de zidiri materiale, spirituale şi morale” a scris în argumentul volumului autorul.

Aurel Medve s-a născut la Năpradea, pe 19 octombrie 1950, într-o familie de ţărani. A absolvit Liceul Teoretic Zalău, în anul 1969, după care a urmat cursurile Facultăţii de Biologie-Geografie, secţia Geografie, la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, pe care a absolvit-o ca „şef de promoţie”, în anul 1973, renunţând la o carieră academică, pentru a reveni în Sălaj, ca dascăl de geografie.

Şi-a început activitatea didactică la şcoala din Gâlgău Almaşului (1973-1975), mai apoi a lucrat la Şcoala din Bălan (1975-1979), unde a fost director coordonator, perioadă în care s-a construit o şcoală nouă, iar din anul 1979, s-a întors în satul natal. A participat cu comunicări ştiinţifice la șapte simpozioane/congrese naţionale (geografie, geomorfologie, speologie, turism şcolar), a publicat peste 40 de lucrări ştiinţifice (geografie, geomorfologie, meteorologie-climatologie, mediu, ecologie, istorie etc.) şi a colaborat cu articole la diverse ziare şi reviste.

Din cei 45 de ani de activitate în învăţământ, vreme de 37 de ani a fost director de şcoală contribuind la modernizarea bazei didactico-materiale a şcolilor din comuna Năpradea. În anul 1980 a înfiinţat cercul de geografie şi turism „Samus 2000”, cu care a organizat 23 de expediţii şcolare, în Concursul Naţional „Expediţiile Cutezătorii”, obţinând numeroase trofee şi premii, pentru cele mai bune expediţii din ţară. A efectuat cu elevii sute de drumeţii, vizite şi excursii, în orizontul local şi în judeţul Sălaj.

Pentru munca desfăşurată, în 1985, a primit titlul de „Profesor evidenţiat”, iar în anul 2008 distincţia „Gheorghe Lazăr”. Este autor sau coautor a 13 cărţi, dintre care amintim: autor – „Fascinaţia muntelui, drumeţii şi expediţii şcolare montane”, 1997, Ed. Lekton, Zalău; „Năpradea – locuri, oameni, fapte (monografia comunei)”, 2002 şi „Pe urmele unor legende din Carpaţi”, 2004, Ed. Silvania, Zalău; „Dor de munte”, 2006, Ed. Dacia Porolissensis, Zalău; „Monografia şcolii din Năpradea”, 2017, Ed. Şcoala Noastră, Zalău; „Nume de locuri în comuna Năpradea”, 2020, Ed. Caiete Silvane, Zalău şi coautor – „Năpradea din sufletul meu (Contribuţii la monografia satului)”, 2006, Ed. Silvania, Zalău; „Ghidul ariilor naturale protejate din judeţul Sălaj”, 2008; „Obiective turistice în nord-estul judeţului Sălaj”, 2011 şi „Comori ale naturii în orizontul local al comunei Năpradea”, 2012, Ed. Şcoala Noastră, Zalău.

„Caiete Silvane”, revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.

www.culturasalaj.ro

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Monografia satului Traniş”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *