Literatura/cultura, dincolo de pandemie

35,00 lei

„Ultimii doi ani s-au dovedit a fi atipici, din orice unghi am privi. Dacă în ianuarie 2020 agenda culturală propunea evenimente răsunătoare pentru literatură, la nivel naţional şi internaţional, gândindu-ne că virusul nu va avea puterea să treacă peste mări şi ţări din China, punând stăpânire peste lume, acum, când facem bilanţul, situaţia stă diferit. În acest context, activitatea editorială a prins proporţii de nebănuit în mediul virtual, librăriile online înlocuindu-le pe cele clasice, lansările de carte fiind pe aplicaţii digitale. (…) Cartea de faţă cuprinde gânduri şi recenzii din 2020-2021, scrise toate în vremuri pandemice. Am adunat toate textele între coperţile unui volum, în memoria tuturor colegilor din sfera culturii, victime ale pandemiei. Odihnească-se în pace! Să-i pomenim din neam în neam şi să nu le uităm creaţia. Dumneavoastră vă dorim sănătate, pentru că am constatat cu toţii că este mai importantă decât toate, să redevenim ceea ce am fost altădată şi mai mult decât atât.” (Menuț Maximinian)

Categorie:

Descriere

Numele cărții: Literatura/cultura, dincolo de pandemie

Autor: Menuț Maximinian

Anul publicării: 2022

Colecția: Eseu

Editura: Caiete Silvane

Prețul de vânzare: 35 lei

Formatul: A5

Număr de pagini: 300 pp.

Informații suplimentare

Anul publicării

2022

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Literatura/cultura, dincolo de pandemie”

Adresa ta de email nu va fi publicată.