KANCSURA. Prolog singuratic
Views: 160
80,00 lei
Sub sigla Editurii „Caiete Silvane” din Zalău, în luna mai a acestui an, a apărut lucrarea „Kancsura. Prolog singuratic”. Am denumit-o lucrare pentru că, de fapt, este vorba despre un produs cultural hibrid, care se poziționează undeva între catalogul de artă și cartea de mărturisiri. Este o lucrare împreună a doi artiști pictori, din generații diferite: Kancsura István (n. 1942), autorul, cel care a asigurat „materia primă” și Radu Șerban (n. 1960), cel care s-a ocupat de concepția grafică. Este vorba aici despre două experiențe artistice diferite, două viziuni, care, de multe ori, în timpul lucrului s-au suprapus ori, s-au completat, dându-ne posibilitatea de a ne cunoaște mai bine și de a descoperi filonul comun de gândire și simțire. Lucrarea prezintă într-o formă grafică inedită o selecție de desene, însemnări (telegrame, așa cum le numește autorul), gânduri și scrisori ale artistului octogenar Kancsura István. (…) Această lucrare este mai mult decât o experiență vizuală care pune în dialog imagini și gânduri. Este radiografia selectivă a unui autor care și-a asumat cu demnitate statutul de artist singuratic aici, în Cluj, completând prin opera sa, într-un mod particular și inovativ, realizările membrilor grupului „Prolog” de la București. (Radu Șerban)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.