„Fidel vocației sale profesionale (dascăl de limba și literatura română), precum năierul călit în feluritele vârtejuri ale furtunii, Alexandru Lazăr – poetul rămâne statornic supus al muzelor preferate, Polymnia și Erato, fără a neglija malițios prezența suratelor acestora. Tema care stăpânește majoritatea creațiilor din prezenta sa carte rămâne Iubirea, așa cum o știm definită de la înălțimea Altarelor creștine, epurată de conotații aluziv-instinctuale. O mare parte dintre poeziile cuprinse în cartea prezentă au structura psalmilor și a imnurilor sacre. Cititorii cărților sale de până acum sunt menținuți, prin urmare, în fața unei manifestări apologetice, autorul riscând pe alocuri unele inadvertențe (care țin și de aspecte ale ortografiei anilor 40-50 din secolul al XX-lea) în favoarea respectării regulilor impuse de prozodia clasic-medievală, permisivă strict în opțiunile de ritm și rimă.” (Viorel Gh. Tăutan)